„si imi aduc aminte de clasa a X-a pare-mi-se cand domn’ profesor de romana ne citea din minulescu. acum inteleg abia, ca noi am simtit ce au simtit si altii la vremea lor si ca noi am trecut prin ce au trecut si altii la vremea lor si abia acum inteleg cu adevarat ce spunea cand ne-am despartit.”
Celei care pleacă
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…
A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete…
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!
Celei care minte
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci –
Tot flori însângerate –
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii…
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată…
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi –
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori –
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!
Romanţă negativă
N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit…
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!…
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!…
Dar n-am putut călători-mpreună…
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună –
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!
Şi-atâta tot!… Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu “fapt divers”, ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!…
Romanţă policromă
Nu-i cer nimic…
Şi totuşi, dacă-ar vrea –
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă –
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic…
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:
Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.
Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.
Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.
Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.
Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.
Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni…
Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea –
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! –
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Romanţă meschină
Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!…
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!…
N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de’ndată ce le-a scris!…
N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!…
N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin “et caetera!”.
A XI-a poruncă
Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte –
Când simţi că păcatul te paşte!…
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge –
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti –
Aceeaşi piatră de moară –
Când braţele-ncep să te doară!…
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!…
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!…
Nu sunt ce par a fi
Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…
vai, deci astea sunt poeziile mele preferate. nici nu pot sa explic in cuvinte ce simt cand le citesc . ma bucur nespus ca lumea mai apreciaza poezia lui Minulescu
Dragoste pierduta
(Autor anonim)
Afara ploua… e pustiu.
Ce e cu mine nici nu stiu
Eu simt ca totul s-a sfarsit
Si ma intreb: cu ce-am gresit?
E intuneric, ma gandesc,
Ca poate inca te iubesc,
Stiu ca nu meriti, m-ai tradat
Sa nu ma minti, caci am aflat.
Dragostea ta a fost o farsa;
Ma doare asta, dar nu-mi pasa.
Regret ca nu m-ai inteles
Ai vrut s-alegi si ai ales.
Iti spun adio, acum, iubire,
Sper sa ramai o amintire
Chiar daca nu mai are rost,
Tot ma gandesc la ce a fost.
Ce sa fac din bucurii sau din tristete?
Fara tine nu-I decat melancolie…
Fara tine, ce sa fac din tinerete?
Totul, viata-mi este-o pagina pustie…
Cuprinde-ma-n lumina ochilor tai/ Si uita-ma odata cu stingerea ei.
Mi-e dor
(Autor anonim)
De tine imi e tare dor
De ce sa-mi fie dor de tine?
Cand ai venit zambind spre mine
Cu un suras fermecator…
Doar vara cand spre cuibul lor
Vad randunelele cum zboara
Imi este dor de tine iara
Si mi-l infrang. Dar tot… mi-e dor.
De tine imi e tare dor
…Doar iarna cand stau la fereastra
Si tot privesc pe-aleea noastra
Cum fulgii se astern usor
Cand vad al iernii alb covor
Pe care tu nu vii spre mine
Imi sting vapaia de suspine
C-un blues mai vechi… Si tot mi-e dor.
In orice zi, cand vad trecand
La brat cate-un baiat si-o fata
Ma-ncearca dorul iar deodata
Dar il gonesc intr-un alt gand.
Si noaptea cand incetisor
Oftez si somnul nu-mi mai vine
Te port in orice gand pe tine
Si poate plang. Caci tot… mi-e dor.
Am adormit gandind la tine – franturi de versuri –
(Autor anonim)
Am adormit gandind la tine
Dar chipul tau mi s-a pierdut
Si printr-o poarta de rubine
In drum de vis mi-ai aparut.
Te-apropiai pe-alei senine
Se scuturau flori de cais
Si n-a fost clipa fara tine,
Din ganduri mi-ai trecut in vis.
Multumesc Teo pentru versuri. Desi imi place proza mai putin decat poezia, Minulesc lecturez cu placere.