Prea multa vreme am cautat un indrumator, un protector, dar de fiecare data intentiile mele au fost intelese gresit. Ultima data, protectorul meu a avut multe lucruri in plan pentru mine si totul nu facea decat sa ma bucure. Insa, nimic bun nu este obtinut usor: in simplitatea lor, lucrurilor nu le lipseau adancimea, polivalenta si stiu eu de ce am ales sa folosesc aici cuvantul „polivalent”.
In afara de inima mea, nu exista nimic pe lumea care sa ma tina legata de protectorul meu. Toti care avusesera prilejiul de a-l vedea si poate chiar schimba cateva vorbe cu el, il displaceau teribil si nu se sfiau a-mi comunica si mie acest fapt. Cei care il cunosteau poate mai bine, taceau si incercau sa nu fie pusi in situatia de a-si da cu parerea. Cei care nu il cunosteau deloc, nu il placeau pentru ca ma cunosteau pe mine, iar eu nu am avut niciodata gusturi bune cand a venit vorba de barbati, indiferent de rolul lor in viata mea. Pana si ratiunea imi contrazicea inima.
Promitandu-mi totul care se materializa intotdeauna in nimic, mi-a fost alaturi in momente critice, mi-a dat din puterea lui, din taria lui, mi-a transformat orizonturile in oglinzi, m-a lasat sa ma apropii de el – nu m-a invatat sa fiu independenta- m-a invatat cum sa dorm sub aripa lui, sa fiu a lui si doar a lui, dar el nu mi s-a daruit niciodata si niciodata nu a fost al meu.
Stiindu-mi rolul foarte bine, caci de data asta imi deschisesem ochii, cand oglinzile incepeau sa se sparga, incepusem sa ma indoiesc de decizia inimii mele de a-i ramane protejata. Dar cum puteam sa il tradez cand scopul meu fusese altul?
